Istoria unei biserici este istoria oamenilor. Din acest punct de vedere, istoria Bisericii Adventiste Chicago începe în 1974, cu sosirea lui Laurențiu Dumitrescu în Chicago. Este urmat de alți doi: Sergiu Constantinescu și Mihai Doroftei.

Principiul cunoscut de geneticieni sub numele „founder’s effect”, efectul fondatorului, se manifesta și în istoria comunităților spirituale. Cei trei sunt individualități puternice și minți independente, trăsături care le-au creat destule probleme cu autoritățile comuniste și, uneori, cu clonii lor în bisericile din România. Cei care li s-au alăturat ulterior, evadați din lagărul socialist prin diverse metode, sunt din același aluat. Biserica Adventista Chicago are ADN-ul fondatorilor.

O astfel de comunitate nu este umbra pastorilor și membrii ei nu sunt produsul mentalității de turma. Pastorii care vor venii și vor pleca, Nicușor Ghițescu, Titu Cazan, Gabriel Bardan, și Edmond Constantinescu, vor descoperii în aceasta caracteristica puteri noi sau o ieșire neplăcuta din zona de confort. In ultima instanta, lucrarea bisericii este definită de inițiativa laică.

Dimensiunea eshatologică cuprinsa în termenul „adventist” implica o concentrare pe „acum”, idee exprimată de apostolul Pavel în 1 Corinteni, 1:29: „de acum vremea s-a scurtat”. Biserica din Chicago nu este un monument cultural-religious. Este o poartă de intrare și ieșire. Un număr greu de estimat de români adventiști au intrat și au ieșit prin aceasta poartă. Mai multe biserici s-au născut de aici. Au fost echipați să scoată „lucruri noi și vechi” din experiența lor spirituala, sa păstreze valori eterne și să exploreze căi noi. Tinerii au fost educați sa exploreze orizonturile modernități fără sa se rătăcească. Părinții s-au sprijinit reciproc în luptele vieții. Bătrânii au găsit o oază. Pentru fiecare, „hrană potrivită la timpul potrivit”.

Multe nume ar trebuii amintite. Amintim doar câteva. Directorii muzicali, Gabi Pavel și Mihai Răducanu, au creat o cultura muzicala care îmbina rigoarea academică adusă din România cu creativitatea exuberantă a muzicii religioase americane. Șerban Babes, a fost mentorul unei generații întregi de tineri cu dăruirea de sine și competențe care sunt de dorit la orice pastor de tineret cu pregătire teologică formala. Mihai Horga, evadat din comunism în condiții demne de Hollywood, nu a părăsit niciodată biserica din Chicago, mereu gata sa meargă în frunte sau sa slujească, „destoinic pentru orice lucru bun”. Și mulți alții. Trupul lui Hristos „crește din fiecare încheietură”. Capul rămâne același.